Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: “Când Rusia a avut perioade de decadenţă, românilor le-a mers relativ bine”

 – Doar Şcoala Ardeleană a venit cu viziunea apropierii de Marile Puteri prin latinitate?

-Expresia de „regat neolatin neatârnat” nu vine numai din obsesia ardelenilor pentru latinitate, ci şi din dorinţa de sincronizare a românilor cu Europa prin latinitate. Oamenii aceia erau „deştepţi”, aveau planuri bune de „deşteptare” a naţiunii şi de înscriere a sa pe traiectoria culturii şi civilizaţiei de prim rang.

“Unirea a fost un gest naţionalist în înţelesul din epocă al termenului”

 – În paradigma de azi, cum se vede „patriotismul luminat,” expresia lui Iuliu Maniu?

– Se discută mult azi despre „naţionalismul” românilor, despre „excepţionalismul” lor negativ şi chiar despre neputinţa de a face fapte mari, durabile, proiecte monumentale, de a continua lucrul început etc. Unirea din 1859 a Moldovei şi Ţării Româneşti (nu a Moldovei cu Ţara Românească, pentru că cele două subiecte ale acţiunii au fost egale şi nu subordonate una faţă de alta; nu este corect să se spună nici „Unirea Munteniei şi Moldovei”, deoarece la 1859 s-a unit şi Oltenia!) a fost un gest naţionalist în înţelesul din epocă al termenului (nu în sensul de azi, când naţionalismul se confundă aproape cu xenofobia şi cu şovinismul).

“Românii nu sunt „excepţionali” nici în sens pozitiv, dar nici negativ, ci sunt ca toate popoarele”

 – Prevăd că îmi veţi spune că atunci era altceva. Emanciparea popoarelor, le ştim de la şcoală.

– La 1859 ne situăm în secolul naţionalităţilor, iar naţionalismul era ideologia dominantă a popoarelor europene şi nu numai europene, dornice să sfarme imperiile multinaţionale, să scape de dominaţiile străine şi că construiască state naţionale. Atunci, au fost naţionalişti şi germanii, şi italienii, şi polonezii, şi cehii, şi slovacii, şi sârbii, şi finlandezii, şi estonienii, şi letonii etc. Românii nu sunt „excepţionali” nici în sens pozitiv, dar nici negativ, ci sunt ca toate popoarele. Nu au putut să facă un stat unitar şi perfect la 1859, dar i-au făcut nucleul. Au fost la mijloc, fireşte, Marile Puteri, dar subiectul actului au fost, totuşi, românii, fapt pentru care ţara s-a chemat România.

 – Totuşi au mai trecut şase decenii, o viaţă de om.

– Nu am putut făuri România Întregită repede, dar nici germanii, italienii sau polonezii nu au fost mai grozavi. L-am îndepărtat pe Cuza, fiindcă tulburase un anumit echilibru, deşi era un domn vrednic, dar nici alţii nu au făcut altfel. Ba, americanii l-au chiar omorât pe preşedintele care i-a eliberat pe sclavi şi care le-a salvat Uniunea, şi asta la 1865, cu un an înainte ca „monstruoasa coaliţie” să-l alunge pe Cuza. Prin urmare, „nimic nu este nou sub soare”!

 – Construcţiile durabile necesită timp, spuneţi?

– Ne-am făurit şi noi naţiunea în rând cu alte popoare, ne-am construit edificiul naţional, adică statul menit să protejeze poporul român, exact cum au procedat şi alţii. Ne-am mai împotmolit, ne-am certat sau ne-am hulit, dar am mers înainte. Poate alţii să fi făcut toate astea mai bine. Dar înainte de a căuta „excepţionalismul” malefic sau „singularismul” negativ al românilor, ar fi bine să studiem mai mult, că ne comparăm, să ne informăm şi abia apoi să tragem concluziile. Evident, nu toţi românii au fost patrioţi conştienţi, nu au dorit cu toţii Unirea (unii nici nu au ştiut ce este statul unitar, ca şi azi!), dar la fel a fost peste tot: elitele bune, educate şi responsabile au condus naţiunile pe căile cele mai potrivite, mai adecvate interesului naţional.

Interviu realizat de,

Marius Ghilezan